Ieri, zi de primăvară-vară pe terasa de la Green Hours. Către ora prânzului, lume multă, nu prea mai e nicio masă liberă, pentru că se mănâncă bine și berea-i rece. Nici băutorii de vinișor, de ceaiuri, de răcoritoare sau de cafeluțe nu au de ce a se plânge. Eu, mai binedespus ca niciodată, pentru că văd ceva ce n-am mai văzut de multișor, de pe vremea când ne adunam sub umbrela (ori, pe lângă umbrela) poetului Eugen Suciu, pe terasa cafenelei ”La Muzeu”.
Ce văd? Iată ce văd.
La o masă ”înnădită” stau laolaltă criticul și eseistul Ioan Buduca (dizident al USR), poetul Eugen Suciu (apt, necombatant), prozatorul Ioan Groșan (apt, necombatant), graficianul Mircia Dumitrescu (preieten cu Eugen Simion, simpatizant al dizidenței USR), Catia Maxim (prozatoare, dizidentă USR), jazzmann-ul și profesorul Mircea Tiberian (apt, muzician, necombatant), prozatorul Radu Aldulescu (dizident înrăit al USR), etnolologul Șerban Anghelescu (pensionar, necombatant), chirurgul Alexandru Săsăran (prietenul nostru, al tuturor), Doina Postolachi (poetă, prozatoare de la Chișinău, imparțială), Puiu Damian (prietenul nostru, ține cu noi), sculptorul Vlad Cibanu (cu propriile sale lupte de la UAP). Și, desigur, subsemnatul, scriitor, nemembru USR, membru GR-USR, negru în cerul gurii!
La o a treia masă, ceva mai îndepărtată, criticul Dan Cristea (director la ”Luceafărul de dimineață”, președintele Comisiei de Validare, declarat pro-Manolescu), poetul, autorul dramatic, traducătorul Horia Gârbea (SGR la ”Luceafărul de dimineață”, perședinte – interimar – al filialei Poezie-București, pro-Manolescu), Aurel Maria Baros (președintele filialei Proză-București, pro-Manolescu), Emil Lungeanu (prozator, pro-Manolescu).
În sfârșit, la o masă ceva mai îndepărtată și mai discretă, ministrul culturii, domnul Vlad Alexandrescu într-o conversație discretă cu Radu F. Alexandru (autor de teatru, președinte – interimar – al filialei Teatru-București).
Ne salutăm, destul de ceremonios (nu amical, ca altă dată). Schimbăm vorbe de complezență. Simt o tristețe în privirile tuturor și o stânjeneală în gesturi. Un gând mă face să zâmbesc… noi suntem, evident, mai mulți și mai destinși.
Nu am făcut nicio poză. Nu mi s-a părut potrivit.
Poate, cu altă ocazie, mai fericită!
Home
Adi Pârvu 