Buduca: Jurnalul unui dizident al USR (VII)

Din jurnalul unui dizident al USR (VII)

Eu sunt urmașul lui Maiorescu, al lui Lovinescu și-al lui Călinescu. Nu-mi spune, mie, Manolescu, decizia unui judecător incult cum stă treaba cu Uniunea Scriitorilor! În fond, ce spune judecătoul? Domnilor, au trecut 15 ani de la OG 26/2000 și dumneavoastră nu ați luat act de cerințele acestei Ordonanțe. Ar fi trebuit să înregistrați membrii USR (pe toți) în Registrul național instituit de această Ordonanță, la fel cum sunt înregistrați alegătorii pe listele electorale: moare unul, îl ștergeți din Registru; intră alții în Uniune, îi treceți în Registru.
În urmă cu câteva luni, judecătorul a comunicat USR că trebuia să facă aceste înregistrări de noi membri și să șteargă membrii decedați. Nefăcându-le, acum nu se poate dovedi care e întregul numeric al membrilor USR și, prin urmare, care e, numeric, o treime din întreg. Treimea aceasta era în litigiu. Unii spuneau că e 3, alții că e 700. De facto, era 700. De iure, era 3. Judecătorul a constatat că numărul total al membrilor USR înscriși în Registru este 10 (zece) și a dat dreptate celor 3 membri USR care au spus că ei sunt treimea necesară (după lege și după statutul USR) pentru a cere convocarea unei Adunări Generale Extraordinare.
În clipa când a aflat ce a constatat judecătorul acum câteva luni, domnul Manolescu a decis că judecătorul e prost, căci nu după OG 26/2000 ar fi reglementată funcționarea USR, ci după Decretul-lege 267/1949.
Nu mai conta că peste legea 267/1947 a trecut tăvălugul unei revoluții, nu mai conta că, în 1991, românii și-au votat o nouă Constituție, nu mai conta nici Articolul 83 doin OG 26/2000 (care spune, explicit, că legile anterioare anului 2000 au a fi interpretate prin litera și spiritul OG 26, de la data intrării ei în vigoare).
Nu mai conta decât aroganța domnului Manolescu Nicolae, care a decis că se poate considera critic literar de legi! Sunt un critic literar la fel de important precum Curtea Constituțională? Sunt! Așa că, eu hotărăsc cum trebuie interpretate hotărârile judecătorești.
……………………………………………………………………………………………………
De ce, oare această aroganță nesăbuită? Din vanitate? Ca să nu se afle că președintele USR (fost candidat la selecția CDR pentru funcția de președinte al României) habar n-avea în ce temei legal se afla la conducerea unei bresle profesionale mult mai mici decât România?
Nu.Din dispreț pentru membrii USR. Nu vor fi în stare să înțeleagă nici ei în ce cadru legal se află. Eu am avut nevoie, ca să înțeleg, de o motivație judecătorească. Ei sunt atât de proști că nici dintr-o astfel de motivație n-ar fi în stare să priceapă.
…………………………………………………………………………………………………….
O.K. Suntem proști (din acest punct de vedere, nu chiar din toate perspectivele). O dovedește faptul că din peste 2.000 de membri USR ceva mai mult de 20 au înțeles adevăratul cadrul legal încălcat de fosta conducere a USR. Dar, nu existăm doar noi, scriitorii, pe lume. Există și contribuabilii. Fiecare român cu salariu în parte (căci nu există, deocamdată, un partid al contribuabililor). Contribuabilii noștri sunt peste 5.000.000. Păstrând proporția 2.000/20, tăiem doi de zero și găsim că 50.000 de contribuabili și-au putu da seama de încălcările legii la USR. 50.000 este mai mare decât 2.000 de 25 de ori. Așadar, la fiecare scriitor neatent, 25 de contribuabili atenți puteau fi îngrijorați de soarta banilor ajunși pe mâna USR din bugetul public. Banii contribuabililor ajung la USR prin trei legi:
– o lege asigură niște indemnizații de merit viagere;
– o altă lege asigură un supliment de pensie;
– o altă lege (mai recentă) asigură niște bani pentru susținerea revistelor culturale.
Așa că, dacă președintele USR nu vroia să recunoască calitatea de petent (dreptul de a face plângeri penale sau administrative) dizidenților săi, scriitorii, ar fi fost de așteptat să nu ignore drepturile lor de contribuabili. Nu s-a întâmplat așa. Și când te gândești că Maiorescu avea studii bune de drept și practica avocatura!!!