Când am aflat că noul elitism al USR este contestat în fața instanțelor de cel care fusese ales (prin vot) președinte al filialei Poezie-București, cei din conducerea națională a USR l-au suspendat pe contestatar din calitatea de membru al Uniunii. Ca să-și piardă, în felul acesta, funcția în care fusese ales în baza noului statut. Și a pierdut-o. Apoi, l-au acuzat, în pamflete publice, că n-ar fi moral ca mai întâi să se supună acelui statut ca să obțină o funcție, iar mai apoi să se prefacă a fi un fel de Pavel pe drumul Damascului, care, iată, se întoarce în contra foștilor săi ”coreligionari”. Desigur că nu e în chestie faptul dacă Dan Mircea Cipariu a făcut parte din nomenclatura ”partidului” scriitorilor. În fond, asta e definiția dizidenței: unul din ”partid” se întoarce în contra ”partidului”.
În chestie e doar dacă acel statut nou al USR a încălcat sau nu a încălcat, în procedura lui de validare, prevederi ale vechiului statut cu privire la validarea unui eventual nou statut. Comunicatul USR a fost transparent în acest moment al evoluției lucrurilor, dar suspendarea lui Dan Mirca Cipariu era făcută după prevederi ale noului statut aflat, iată, acum, în litigiu. Ceea ce nu era de loc moral.
Transparența USR s-a întunecat, însă, în momentul următor al evoluției lucrurilor, atunci Dan Mircea Cipariu a cerut conducerii USR (oficial, înregistrat la secretatiatul USR, în februarie 2015) convocarea unei Adunări Generale Extraordinare. USR n-a mai comunicat membrilor săi pe ce se bazează această cerere, astfel încât membrii USR să poată cântări cu capul lor argumentele dizidentului și argumentele conducerii. Orice membru putea intui că în spatele acelei cereri de convocare a AGE nu se puteau afla 700 de scriitori (treimea cerută de noul statut pentru o astfel de convocare). Nefăcând publică argumentația dizidentului, USR a lăsat să pară că are de a face cu gestul unui rătăcit.
Transparența USR a murit după cel de-al treilea moment al evoluției lucrurilor, atunci când instanța judecătorească a respins întâmpinarea depusă de VarujanVosganian în numele USR, ca cererea acelei treimi care nu părea treime să fie considerată nulă. Judecătorul a respins argumentația USR, dar membrii Uniunii n-au aflat niciodată motivația instanței.
Acesta a fost momentul în care membrii USR au fost înșelați în chip flagrant prin non-transparența totală a conducerii USR. Dacă ar fi practicat transparența, conducerea USR ar fi pus în fața membrilor USR o motivație a instanței care le-ar fi dat de gândit cu privire la competența juridică a conducerii USR și, mai ales, cu privire la temeiurile legale pe care funcționează (sau nu funcționează) USR. Ar fi pus în fața membrilor USR adevărul juridic ce este căutat în instanță, iar membrii USR ar fi putut înțelege că adevărul de iure al Uniunii se află un conflict cu adevărul de facto.
În aroganța lor elitistă, cei din conducerea USR au decis că membrii USR nu merită să afle astfel de ”detalii”.
Ioan Buduca
Crititcul Nicolae Manolescu, fostul peședinte al USR, sau aroganța de a ascunde adevărut despre situația juridică reală a Uniunii
Adi Pârvu 