Home

Din jurnalul unui dizident al USR (I)

În 2013, președintele de atunci al U.S.R. a creat un nou Statut al Uniunii și l-a validat în Consiliul U.S.R. (compus din numai 28 de membri!). Era, deja, o încălcare a vechiului Statut, care este întotdeuna implicat în ”fabricarea” unuia nou: trebuia convocată o Adunare Generală a membrilor USR (pe regulile prevăzute de vechiul Statut) pentru validarea noului Statut.

Ei bine, domnul președinte al USR de atunci avea o problemă. N-avea nimic împotriva convocării A.G., dar îi lipseau banii necesari. N-avea bani, dar își dorea un al treilea mandat de președinte al USR. Dacă am falimentat-o, de ce să n-o conduc tot eu în continuare?!?

Așa că, în Statutul cel nou (validat nestatutar) a prevăzut o mare noutate electorală: urnele care se duc ele la alegători, iar nu invers. În cazul unor alegeri la USR, acest turnir electoral era, desigur, și unul înalt-cultural, dar și unul înalt-educațional.

Unii beneficiari ai acestei educații electorale profund înnoitoare nu s-au putut bucura de noul ei temei statutar-nestatutar. Au început să protesteze, privat și public. Când protestele lor au luat și calea sesizării instanțelor judecătorești, domnul președinte a devenit de-ne-re-cu-nos-cut. Parcă înviase Nicolae Ceaușescu, sub înfățișarea sa pezidențială. Avea ceva de-re-cunoscut, la o adică!

Potrivit ilustrului model ceaușist, domnul președinte al USR a început să-i acuze pe protestatari că încalcă niște prevederi ale Statutului pe care ei tocmai îl contestaseră în instanță. N-a așteptat, domnl președinte, ca instanțele să se pronunțe și a purces la excluderi și suspendări conforme tot cu acel Statut contestat. N-a fost de ajuns. Contestatarii așteptau verdictul chiar și așa, excluși, suspendați, dar nu cu mâinile în sân. Ei, contestatarii, urmau pașii indicați de o Ordonanță Guvernamentală (OG 26/2000). Pașii aceia, legali, conduceau spre o Adunare Generală Extraordinară a USR. Președintele i-a amenințat, public, pe toți cei care vor mege să voteze la această A.G.E. că vor fi, și ei, excluși din USR.

Ce înțelegea președintele? Că din clipa în care el, Nicolae Manolescu, nu ar mai fi fost președintele în exercițiu al Uniunii, căci tocmai prin acel vot ar fi fost ales un nou președinte, altul decât N.M. Desigur, Nicolae Manolescu ,dacă mergea la A.G.E., ar fi putut să participe la elaborarea unui nou Statut, valabil în condițiuni legale, și, eventual, s-ar fi putut înscrie pe lista candidaților pentru funcția de președinte (dacă noul Statut ar fi prevăzut un al treilea mandat) și anume chiar ăn condițiile acelei prevederi.

Înțelegând paradoxul pe care și l-a pus sub scaun, Nicolae Manolescu ar fi putut face și altceva: să meargă la acea A.G.E., iar a doua zi, revenit pe scaunul prezidențial, să-l excludă și pe… Nicolae Manolescu din USR. Dar dacă acea A.G.E. l-ar fi reales președinte? Și așa, Nicolae Manolescu ar fi putut să se excludă din USR de dragul de a fi consecvent cu amenințările sale anterioare, care consecvență n-ar fi putut strica imaginii USR. Și atunci, nemaiavând președinte ales, USR ar fi trebuit să convoace o altă A.G.E., pentru alegeri de președinte (acum nemaifiind și cazul unor mari schimbări statutare).

Domnul Nicolae Manolescu n-a sesizat bucuriile paradoxului pe care l-a creat, ci a încremenit proiectul USR pe liniile fizionomiei sale tot mai ceaușiste. A căutat o portiță de contraatac legalmente plauzibilă. A găsit-o. Numai că n-a realizat natura ei infracțională. A comunicat membrilor USR că Adunările Generale (ordinare sau extraordinare) n-au nici o treabă cu OG 26/2000, și că, în fapt, ele sunt reglementate de Decretul-lege 267/1949! Comunicările acelea, private și publice, au natura infracțională a înșelăciunii și a falsului în actele de conducere a unei asociații nonguvernamentale. Deretul-lege 267/1949 nu nu conține nicio prevedere cu privire la A.G. Nici măcar nu conține sintagma ”Adunare Generală”!

Mărturie personală. Admir spiritul critic din opera scriitoricească a domnului Nicolae Manolescu. Nu cred că domnia sa a luat-o pe calea lui Ceaușescu. Ceea ce cred (și în bună parte cunosc) este că Nicolae Manolescu nu și-a format cultura juridică necesară vremurilor de după 1989 și nici n-a simțit nevoia să se înconjoare cu juriști de calitate, specializați în acest tip de litigii în care este implicată USR.

Ce-i drept, ca să poți recunoaște calitatea unui jurist, ai nevoie tu însuți de ceva cultură juridică. Altă paradoxie!

Ceea ce mai cred este că Nicolae Manolescu nu va avea nesăbuința de a continua să susțină că o lege din 1949 și-ar fi putut conserva întreg impactul jurisdicțional și după 1989. Ceea ce mai cred, dar acum cu multă tărie, este că onoarea domnului Nicolae Manolescu este încă integral conservabilă. Cu o condiție: să-și prezinte de îndată demisia (din această funcție de președinte al USR, pe care, de fapt, nici nu o mai deține!).

În ipoteza în care Nicolae Manolescu va aștepta verdictul instanțelor spre a înțelege dacă mai este (sau nu) președintele USR, onoarea domnieie sale se va duce pe apa Sâmbetei de 19 martie 2016, când A.G.E a USR, legal convocată, nu a vrut să acorde al treilea mandat de președinte domniei sale.

 

Ioan Buduca

Crititcul Nicolae Manolescu, fostul peședinte al USR, cel care se află la originea scandalului din Uniune

Criticul Nicolae Manolescu, fostul peședinte al USR, cel care se află la originea scandalului din Uniune

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s