Scriu aceste rânduri nu ca un atac, sau ca o imixtiune în viața strict privată a fostului președinte U.S.R. Nicolae Manolescu. Le scriu pentru că domnul Manolescu, într-un limbaj golănesc, a făcut referire la moralitatea membrilor Grupului pentru Reforma U.S.R. și a noastră, cei angrenați în schimbarea conducerii Uniunii. Le scriu și le fac publice pentru că vreau să vă fie clar cine încearcă să ne dea lecții de conduită sau demnitate. În sfârșit, le mai scriu și pentru că Nicolae Manolescu nu este un fitecine! Este o personalitate culturală, a reprezentat țara la UNESCO vreme de 11 ani, vrea să conducă dificila și (vai!) dezbinata breaslă a scriitorilor români până dicolo de orice limite legale.
Lui Nicolae Manolescu i-a plăcut, toată viața, să fie privit ca un Casanova de Dâmbovița, un vajnic și irezistibil cuceritor, un risipitor de farmec masculin și culegător de farmece feminine. Foarte bine, nu e nici primul, nici singurul, nici ultimul dintre noi! Problema este felul nerușinat și, adeseori, de-a dreptul ilegal în care N. Manolescu și-a amestecat iubitele doamne în treburile organizațiilor, organismelor sau revistelor unde a fost jupân.
Pe distinsa doamnă Marina Marinescu (pe care criticul o cunoaște încă din vremea când era studentă la Litere), realizatoare de emisiuni la TVR (vezi ”Nocturne”), jurnalist, critic de teatru și film, domnul Manolescu a plantat-o în redacția revistei ”România Literară”, unde funcționează până în ziua de azi, mult după ce legătura lor furtunoasă a fost consumată.
A urmat foare tânăra Ioana Copil, devenită Ioana Manolescu Apolzan (nume pe care l-a păstrat și după divorțul amiabil). Doamna lucra prin Ministerul Culturii când l-a cunoscut pe critic (în casa lui Mircea Mihăieș!). A fost un adevărat coup de foudre, care, așa cum era firesc, s-a prelungit și s-a terminat la Paris, orașul marilor iubiri. Pentru că Nicolae Manolescu, ajuns reprezentant al României la UNESCO, și-a adus soția lângă el, pe post de secretar III, apoi secretar II, apoi secretar I. Pe malurile Senei…
După divorțul de Ioana, sex-ambasadorul Manolescu (așa îl numea, la vreamea aceea un site literar!) s-a recăsătorit rapid cu doamna Irina Horea (fiica poetului Ion Horea) care edita (la Paris) revista ”Lettre Internationale” sub egida ICR. Aproape instantaneu, doamna Irina Horea Manolescu a ajuns secretar și, apoi vicepreședinte al U.S.R., pe un post creat special pentru domnia sa. Se spune că, la presiunea unor membri ai Comitetului Director al U.S.R., Irina Horea a demisionat din funcția de vicepreședinte, cu puțin timp înainte de alegerile din 2013.
În sfârșit, printre picături, Nicolae a mai avut o realție suspect de intimă cu juna Luminița Marcu (soția lui Costi Rogozan), pe care a angajat-o în redacția României Literare. N-a rezistat mult acolo, pentru că, așa cum declara Alex Ștefănescu ”nu
s-a făcut remarcată decât prin superficialitate și obrăznicie”. Ca să-i mai îndulcească viața, Niky i-a dat pe mână revista ”Noua Literatură”, editată din fondurile U.S.R. O publicație rapid dispărută de pe piață, din cauza calității redacționale joase, și a ineficienței financiare.
Cam asta ar fi. Domnule Manolescu, nici noi nu suntem îngeri! Dar nu ne-am pus soțiile în posturi retribuite din banii Uniunii sau din bani bugetari. Le-am lăsat în meseriile, ambițiile, copilăriile sau… bucătăriile lor și ne-am văzut de cărțile și demnitaățile noastre!
Marina Constantinescu, actualmente redactor la ”România Literară”
Ioana Manolescu Apolzan, ajunsă secretar la UNESCO sub mandatul lui Manolescu
Irina Horea Manolescu, fost vicepreședinte USR
Luminița Marcu, adică ”superficialitate și obrăznicie”
Adi Pârvu 