Criticul Nicolae Manolescu, fost senator (1992-1996), fost președinte de partid (PAC-1992), fost candidat la Președinția României (1992), fost reprezentant al României la UNESCO (2006-2015) și fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România (2005-2016) a juns, iată, la sfârșitul unei cariere pe care unii o consideră prodigioasă.
Notorietatea și ascendența sa (rapide) sunt strâns legate de Cenaclul de luni, considerat definitoriu pentru nașterea și afirmarea generației optzeciste. Începuturile sunt, așadar, marcate de întâlnirea cu un grup de tineri foarte talentați, legați între ei și prin dorința de a schimba radical lirica românească din anii 80. Grupul era coagulat în bună măsură și nu căuta decât o zi, un spațiu și un leader cu autoritate pentru a se manifesta. Ziua a fost aceea de Luni. Spațiul, Casa de cultură a studenților ”Grigore Preoteasa” din București.
Conform mărturiei unuia dintre inițiatorii și fondatorii Cenaclului (Radu Călin Cristea), prima opțiune pentru conducerea grupului a fost profesorul Eugen Simion, critic literar și eseist cu o remarcabilă activitate academică, exclus (nu de mult) din U.S.R. pentru… neplata cotizației!
Citez din excepționala lucrare de socio-istorie literară ”O istorie a Cenaclului de Luni” semnată de Daniel Puia-Dumitrescu (Ed. Cartea Românească, 2015):
”Am purtat discuții de tatonare, prin intermediari, cu Eugen Simion. Am primit niște mesaje cât se poate de limpezi că nu este de loc interesat de un asemenea cenaclu. Și atunci, varianta a doua – ăsta este adevărul – Nicolae Manolescu a apărut în pole-position. (…) Manolescu, după ce i-a fost prezentată propunerea, a răspuns: <De ce nu, putem încerca, chiar dacă am mai încercat un cenaclu cam de felul acesta la Politehncă și a fost o catastrofă>”.
De ce fusese ”o catastrofă” cenaclul de la Politehnică inițiat de dom’profesor Manolescu? Pentru că, acolo, marele criticuț nu avusese de-a face cu talente precum Ion (Nino) Stratan, Alexandru Mușina, Florin Iaru, Traian. T. Coșovei, Gabriel Stănescu, Matei Vișniec, Mariana Marin, Elena Ștefoi, Mircea Cărtărescu, Viorel Padina, Călin Vlasie, Bogdan Ghiu, Romulus Bucur, Magda Cârneci, Doru Mareș, Ioan Bogdan Lefter și toți ceilalți veniți în primul val la Cenaclul de Luni. Un cenaclu în care, mai degrabă Manolescu a învățat poezie de la cenacliștii activi, decât invers! ”Profesorul”, în fapt, nu făcea decât să asiste… senioral la ședințe (adeseori însoțit de o tânără și fermecătoare studentă de-a sa!) și să-și rezerve discursul final, concluziv (adeseori total ratat din punct de vedere critic și estetic – vezi cazurile Cărtărescu sau Mady Marin).
Foarte, foarte pe scurt cam acesta ar fi începutul…
Sfârșitul? Azi, Nicolae Manolescu a pierdut toate funcțiile sau demnitățile pe care le-a avut sau la care a aspirat. Cariera sa critică se mai rezumă la cronici scrâșnite în paginile revistei ”România Literară” pe care, în calitate de Director, a transformat-o în penibilul tablou al propriilor frustări. În plan strict personal, dom’profesor a divorțat (amiabil) la vârsta de 72 de ani, s-a recăsătorit, este din nou tătic și pare destul de mulțumit de sine. Noi îi dorim sănătate, bătrâneți (mai) liniștite, caviar și o sticlă de Veuve Clicquot Ponsardin. Bine frapată…
Nicolae Manolescu la tinerețe, pe vremea când lua lecții de pezie de la optzeciști…
Grupul redutabil ai celor patru muschetari: Coșovei, Stratan, Cărtărescu,Iaru. Doi dintre ei sunt la ceruri. Ceilalți doi, pe pământ, sunt azi umiliți și bălăcăriți public de dom’ profesor Manolescu…
Daniel Puia-Dumitrescu, autorul lucrării ”O istorie a Cenaclului de Luni”, căruia domnul Manolescu i-a refuzat un interviu sau orice comentariu despre subiect…
Radu Călin Cristea, unul dintre inițiatorii Cenaclului de Luni, omul care depune mărturie despre cum a ajuns Manolescu leaderul cenaclului
Ion (Nino) Stratan, considerat liderul generației sale, adevărata eminență cenușie a Cenaclului de Luni.
Adi Pârvu 