Home

Scrisoarea celor 18. După 25 de ani în jurnal

Stelian Tănase scrie în jurnal pe 13 decembrie, noaptea, aşadar în noaptea dintre 12 şi 13 decembrie, cu o zi înainte ca “Europa Liberă” să difuzeze ştirea despre scrisoarea celor 18, fără textul scrisorii: “Povestea cu scrisoarea a eşuat, dar apucasem cu o săptămână înainte s-o trimit dincolo”. Notează, apoi, că originalul scrisorii (cel cu semnăturile autografe) era deja la Securitate. Nu precizează de când. Iată de când: din 28 noiembrie 1989, când subsemnatul a fost chemat la redactorul şef al publicaţiei unde lucram atunci şi întrebat “Ce scrisoare de protest ai semnat?”. În cazul unei astfel de situaţii eram pregătit – Tănase ştia asta, cu el ticluisem şi acest scenariu – să “mărturisesc” despre ce era vorba: un protest adresat preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România. Nici în ruptul capului n-aş fi recunoscut că scrisoarea urma să mai aibă un destinatar, “Europa Liberă”. O astfel de recunoaştere m-ar fi dus la puşcărie. Era rolul lui Stelian Tănase să treacă scrisoarea, după ce o vom fi depus la USR, unui diplomat străin care ar fi urmat să o trimită către “Europa Liberă”. După aceea, eram înţeleşi să dăm vina pe cei de la USR: “De la ei o fi ajuns acolo!”.
Aşadar, ce înseamnă acel “cu o săptămână înainte” din jurnalul lui Tănase (vezi volumul Acasă se vorbeşte în şoaptă, Editura Compania, 2002, pag. 183)? Scrisoarea nu era depusă la USR în 28 noiembrie 1989, dar Stelian Tănase o trimite deja la “Europa Liberă” pe 21 noiembrie 1989? De ce pe 22 noiembrie nu mi-a cerut s-o depun la USR? Să presupunem că “o săptămână înainte” face referire la data de 6 decembrie, cu şapte zile înainte de data notei din jurnal (13 decembrie, noaptea). Dacă, într-adevăr, Tănase a reuşit să contacteze diplomatul cu pricina pe 6 decembrie de ce se mai plânge că povestea cu scrisoarea a eşuat? Eşecul ei ar fi fost într-un singur caz: dacă n-ar fi ajuns la “Europa Liberă”, ajungînd, în schimb, doar la Securitate.
Când, pe 28 noiembrie, i-am comunicat că am fost pus în situaţia de a o da Securităţii (prin şefii mei de la UASCR), de ce nu mi-a spus “Stai liniştit, copia a plecat unde trebuia să plece”. Ce a făcut, în schimb, Stelian Tănase? I-a asmuţit pe ceilalţi semnatari împotriva mea.
Concluzia mea, după 25 de ani de tăcere, este următoarea: Stelian Tănase n-a avut curajul să înmâneze copia acelei scrisori niciunui diplomat. S-a căcat pe el de frică. Dar a pus în jurnal, prin interpolări târzii şi, apoi, prin publicarea jurnalului, semn că ar fi avut curajul să-şi ducă la bun sfârşit misiunea. Cum? Predând scrisoarea unui diplomat străin înainte de a fi depus-o la USR şi uitând să mă grăbească să o depun? Dacă ajungea scrisoarea la “Europa Liberă” pe 27 noiembrie, când eu o mai aveam încă asupra mea? Cum? Predând scrisoarea pe 6 decembrie? Dar dacă a predat-o pe 6 decembrie, de ce textul acelei scrisori n-a ajuns niciodată la “Europa Liberă”? Nimeni de acolo nu-şi aminteşte despre sosirea acelui text.
Ştirea despre scrisoarea celor 18 a ajuns la “Europa Liberă” ca urmare a conferinţei de presă pe care a organizat-o, pe 12 decembrie, la Paris, Monica Lovinescu. Monica Lovinescu a aflat lista celor 18 semnatari. Nu şi textul scrisorii, rămas necunoscut celor de la “Europa Liberă” şi, prin urmare, niciodată citit pe post.
Cum a aflat Monica Lovinescu lista celor 18? Atenţie la următoarea cronologie! Pe 28 noiembrie 1989 eu predau scrisoarea cu semnăturile olografe Securităţii. Puţin înainte de 28 noiembrie, Angela Marinescu, semnatară a scrisorii, este chemată în faţa Magazinului Copiilor, pe Calea Victoriei şi i se înmânează paşaportul pentru o călătorie turistică în Germania şi în Franţa. Pe 28, când află că scrisoarea cu semnătura sa a ajuns în mâinile Securităţii, Angela Marinescu îi cere lui Stelian Tănase să-l anunţe pe preşedintele USR că ea îşi retrage semnătura de pe acel protest. Nu este căutată pentru a i se retrage paşaportul. Pleacă la Paris. Acolo o întâlneşte pe Monica Lovinescu şi îi dictează lista celor 18. De fapt, numărul real al semnăturilor adunate până pe 28 noiembrie era de 20. Angela uitase două semnături, sau nu ştia de ele: Cristian Popescu şi Gabriel Stănescu. Lista de la Paris, apoi de la “Europa Liberă” nu i-a amintit niciodată.
Primul care îi va aminti este Stelian Tănase, în revista “România Liberă” nr.1/1990. Dar Tănase uită (!!!) şi el două nume, Mariana Marin şi Bogdan Ghiu, aşa că articolul vorbeşte tot despre… scrisoarea celor 18!
După ce, pe 13 decembrie, noaptea, Stelian Tănase scrie despre o persoană căreia i-ar fi transmis scrisoarea, în nota de jurnal 4-5 ianuarie 1990, care rememorează fapte din decembrie 1989, Stelian Tănase relatează despre doi diplomaţi străini, un american şi un olandez, cărora le-ar fi înmânat câte o copie a scrisorii.
Şi acum mă întreb: dacă pe 14 decembrie Stelian Tănase ar fi fost arestat şi jurnalul său ar fi căzut sub ochii securităţii, cum dracu am mai fi putut noi susţine că n-am avut în plan să trimitem scrisoarea la “Europa Liberă” şi că, dacă a ajuns, totuşi, acolo, nu putea fi decât din vina celor de la USR.Minciuna încropită de Stelian Tănase a fost prost gândită. Dar, oricât de inteligent ar fi elaborat-o, n-avea cum să parvină la “Europa Liberă” ceva ce n-a plecat într-acolo. Stelian Tănase a ales să mă denigreze pe mine, la început (turnător, labil, verigă slabă, nebun). Mai apoi, şi-a dres jurnalul ca să iasă cât mai eroic din rahat.
De ce am tăcut vreme de 25 de ani? “Mă credeţi dacă vă spun că din scârbă?”

 

Ioan Buduca

P.S. Dintr-o notă informativă a turnătorului Dan Oprescu, şi el semnatar al scrisorii, prieten cu Stelian Tănase (publicată în volumul citat mai sus, fără comentarii), aflăm că în seara zilei de 14 decembrie 1989, după ce, pe 13 decembrie “Europa Liberă” dăduse ştirea despre scrisoarea celor 18, Stelian Tănase spunea, între intimi, că nu are decât o explicaţie despre felul în care informaţia ajunsese la “Europa Liberă”: Angela Marinescu.
Quod erat demonstrandum! I.B.

Scriitorul, publicistul, analistul politic, memorialistul şi omul de televiziune Stelian Tănase

Scriitorul, publicistul, analistul politic, memorialistul şi omul de televiziune (realizator, moderator, manager!)Stelian Tănase

Îl cunosc pe Stelian Tănase din anii 70. Am fost, o vreme, aproape nedespărţiţi. Această postare nu este în niciun fel partizană. În imagine (fotografia e făcută de mine), de la stânga la dreapta, vehii noştri prieteni Stelian Tănase, Sorin Rădulescu (Croco), Vlad Rusescu şi Tibi Ivaşcu. Suntem toţi în viaţă... şi funcţionali!

Îl cunosc pe Stelian Tănase din anii 70. Am fost, o vreme, aproape nedespărţiţi. Această postare nu este în niciun fel partizană. În imagine (fotografia e făcută de mine), de la stânga la dreapta, vechii noştri prieteni Stelian Tănase, Sorin Rădulescu (Croco), Vlad Rusescu şi Tibi Ivaşcu. Suntem toţi în viaţă… şi funcţionali!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s