Nicolae Manolescu, furnica-preşedinte la Uniunea Greierilor

Criticul Nicolae Manolescu, furnica-preşedinte pe viaţă la Uniunea Greierilor…

Domnul Nicolae Manolescu, într-una din multele sale calităţi, şi anume aceea de director al revistei România Literară (publicaţia-fanion a Uniunii Scriitorilor din România), îşi publică obişnuitul editorial din pagina 3 sub titlul “Greierele şi furnica” (R.L. nr.10/6 martie 2015). Chapeau-ul, bolduit cum se cuvine, încearcă să ne manipuleze discret, reamintindu-ne copilăria jalonată de celebra fabulă a lui La Fontaine, punctând transmiterea “naturală” a apetenţei pentru marea literatură franceză, în familia Manolescu, din tată cu părul nins în fiică adolescentă, şi inducând (subliminal) calitatea intelectuală, dar şi forţa biologică a autorului care, iată, la vârsta senectuţii are atât minţile, cât şi apetitul reproductiv în plină vigoare… Unde o cam dă zbârcită criticul Manolescu este la afirmaţia că morala fabulei ar aparţine furnicii, când, şi un copil de clasa a VIII-a bine instruit îţi va spune că La Cigale et la Fourmi este o fabulă lipsită de morală, poetul lăsând textul în coadă de peşte, adică dând cititorului libertatea de a-şi alege morala convenabilă. Las’că noi, ăştia mai bătrâni, n-am uitat doctrina comunistă conform căreia societatea se bazează exclusiv pe hărnicia, cumpătarea şi disciplina furnicilor (clasa muncitoare şi aliatul ei de nădejde, ţărănimea) aruncând la gunoiul istoriei arta neproductivă şi nefolositoare (huooo,’ţi-ai dracu dă intelectuali şi dă burgheji!).

Trecând la textul propriuzis al editorialului, constatăm că, după un scurt balet prin istoria “greierilor mai mult sau mai puţin săraci” (y compris Corneille, Racine, Moliere, La Fontaine) şi a “furnicilor mai mult sau mai puţin bogate” (y compris Regele, aristrocraţia, clerul), condiţia artistului nu s-ar fi îmbunătăţit radical (nici măcar simţitor!) până în zilele noastre. De aici, bine proptit în poziţia de Preşedinte al Uniunii Greierilor (citeşte: Scriitorilor) din România, Nicolae Manolescu admonestează cu asprime şi vehemenţă lăcomia şi avariţia… furnicilor “care îşi construiesc singure muşuroiul cu mai multe etaje şi se răsplătesc singure, şi cât se poate de generos, pentru truda lor”. Asta, în vreme ce “artistul nu poate face el însuşi bani, fiindcă el cântă, nu munceşte”. Domnul Manolescu se războieşte, în fapt, cu Gabriel Liiceanu, pe care îl acuză că se dă greiere, trecând în realitate în hoarda furnicilor hapsâne, capabile să îi condamne “solemn la moarte pe toţi cei care vor să rămână greieri, paraziţi incapabili să-ţi câştige existenţa cântând”. Constatăm cel puţin trei minciuni manipulatoare în această parabolă hilară (de n-ar fi atât de tristă…) propusă de Nicolae Manolescu:

1. Gabriel Liiceanu şi Editura Humanitas, pe care o patronează, au contribuit cu jumătate din valoarea totală a veniturilor provenite din timbrul literar încasate de USR. Prin urmare, conducerea USR ar trebui să de zburlească la editurile care nu şi-au respectat şi nici n-au de gând să-şi respecte această obligaţie legală.
2. Metamorfoza din greiere amărât şi zgribulit în furnică avară şi îmbuibată se vede cu ochiul liber, din avion, la vârful USR, adică acolo unde câteva persoane care au acaparat de (prea) multă vreme întreaga putere, dispun discreţionar şi fără a da nimănui socoteală de patrimoniul şi veniturile Uniunii.
3. Domnul N. Manolescu, ajuns, prin modificarea ilegală şi scandaloasă a Statutului USR, greiere-şef (ori, mai bine zis, furnică-şefă) pe 5 ani, plus, cu prelungire bine calculată, pe viaţă, peste breasla scriitoricească nu scoate nici o vorbuliţă despre “cei care vor să rămână greieri” şi care doresc reformarea din temelii a… muşuroiului. Şi asta pentru că, în mod alunecos şi pervers, domnul Manolescu îi bagă în aceeaşi categorie pe (să zicem) greierii Paul Vinicius şi Octavian Soviany cu furnicile Varujan Vosganian (prim-vicepreşedinte USR) şi Gabriel Chifu (vicepreşedinte USR).

Cam atât (deocamdată) pe acest subiect privind situaţia de la USR (o asociaţie de breaslă considerată, la nivel guvernamental, de utilitate publică). Vă ofer, spre delectare, dar şi spre meditaţie, finalul fabulei Greierele şi furnica rescrisă, genial, de marele nostru greiere-oltean Marin Sorescu:

–Am, da’ nu vreau să-mprumut. 
Astă vară ce-ai făcut?
-Am cântat… 
-Acuma joacă!
-Îmi e foame, c-aş juca…
-Joacă…
-Nu mă enerva, că-s nervos… îmi dai, or…
-Ba!
-Eşti zgârcită
-Mă închin.
-Da’ o să te-ntind puţin.
Şi-agăţând vioara-n tindă
Greieru-nşfăcă furnica
Şi-ncepu “să o destindă”.
Şi-a bătut-o zdravăn, vere!
Apoi s-a oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muţi.
-Ei, acuma mă-mprumuţi,
Surioară?
-Cu plăcere!

Editorialul lui Nicolae Manolescu, R.L. nr.10 din 06.03.2015

Varujan Vosganian, prim-vicepreşedinte al USR, economistul care a pierdut toate bătăliile financiare ale breslei scriitoriceşti.

Gabriel Chifu, vicepreşedinte al USR, furnică de bază în muşuroi

Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, o furnică bună platnică

Paul Vinicius, greiere super-talentat, dar şi foarte încăpăţânat…

Octavian Soviany, un greiere lipit pământului şi revoltat

Publicitate