Anca Goja (n. 1978) este născută în Baia Mare, unde s-a şi întors să trăiască, după ce absolvit Jurnalistica la Cluj. Editura Tracus Arte i-a publicat volumul de proză scurtă „Zăpada neagră şi alte povestiri”, carte ce va fi lansată săptămâna viitoare la Bookfest. Împărţit în două calupuri de întindere aproximativ egală, volumul surprinde prin sinceritatea şi prospeţimea scriiturii, dar şi prin alegerea şi ţesătura subiectelor aflate mereu pe linia subţire ce desparte realul de fantastic, pământeanul de cosmic sau particularul de universal. Formaţia de jurnalist a scriitoarei se simte în unele texte, fără a deranja compoziţia generală. Multe din prozele scurte sau foarte scurte ale Ancăi Goja au finaluri surprinzătoare, uneori chiar şocante, ceea ce denotă însuşirea unor tehnici specifice, fără de care nici un text literar nu poate trece de bariera anostului. Cartea este girată de doi redactori (lucru destul de rar întâlnit), Cosmin Peţa şi Ion Mureşan pe numele lor. Adică, iată, o garanţie în plus ce acoperă valoarea incontestabilă a cărţii. Un scurt şi încurajator cuvânt înainte semnează şi doamna Crina Bud.
Pingback: Anca Goja, cu cartea de proză „Zăpada neagră…” nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor! | e-Bibliotheca septentrionalis