Alex Plescan este scriitor, dramaturg şi jurnalist român care care trăieşte în Christchurch, New Zeeland. Lucrează pentru CTV Canterbury Television şi a publicat o carte de proză scurtă, prima după plecarea sa din ţară: „Scriitorul de vagoane şi alte povestiri aproape adevărate” (Editura Tracus Arte, 2014). Ce spune autorul despre scrierile sale? Iată: „Iubirea, dorinţa de a iubi şi înţelegerile felurite ale iubirii fac obiecul acestei cărţi. Nicidecum dorinţa de a fi iubit, ci numai pura tranzacţie dintre viaţă şi eternitate: iubirea când iubeşti ca ultimă formă de egoism, orice ai iubi.” Ce spune Vasile Baghiu despre această carte? Iată: ” Bizare, cosmopolite, magic-realiste, suprarealiste, absurde, umane, povestirile acestei cărţi aduc în literatura română contemporană o gură de aer proaspăt dinspre Mările Sudului. Intrat fără ezitări în peisajul literar românesc la începutul anilor nouăzeci, dispărut apoi pe drumurile emigrării în ţara fructului kiwi, Alex(andru) Plescan revine acasă cu nişte experienţe fascinante, pline de înţeles, filtrate printr-o sensibilitate literară şi o viziune de zile mari. Pur şi simplu, în proza lui încape toată lumea.” Eu, ce să mai spun, altceva decât: veniţi la lansare la Bookfest, cumpăraţi-o şi citiţi-o!
Un volum al diasporei…
Coperta 4 a volumului
Alex Plescan la el acasă, Christchurch, New Zeeland
Adi Pârvu 
Bai Baghiule, te faci de tot rasu’… Simbolul reprezentativ al Noii Zeelande este pasarea Kiwi, nu fructul Kiwi!
Da, ai dreptate! Eu doar am citat textul de pe coperta 4! Să-l iertăm, totuşi, pe Vasile Baghiu. În fond, şi pasărea e la fel de dulce ca fructul…
Vai, vai, vai ce eroare!!Deci nu e obligatoriu sa ai cultura generala ca sa scrii recenzii la opere literare!!Daca traia George Calinescu, mai murea o data!!
Sunteţi răutăcios şi, cred eu, nedrept! Noi nu avem pretenţia şi nici orgoliul de a scrie cronici literare, cu atât mai puţin Istorii ale literaturii. Iar dacă tot l-aţi pomenit pe G. Călinescu, este binecunoscut faptul că „divinul critic” a făcut şi el, ca tot omul, erori de apreciere, a fost autorul (cu, sau fără voie) unor mistificări ale istoriei literare şi a suferit de ceea ce azi numim „orbire critică”. Aşa că, permiteţi-mi să-mi menţin părerea: iertat fie (măcar de astă dată!) cel ce confundă fructul cu pasărea…
Le-am încurcat. M-am gândit la pasăre, fireşte, dar nu ştiu de ce am scris „fructului”… Mintea funcţionează uneori ciudat. Îmi pare rău că s-a strecurat greşeala asta, chiar şi după ce a trecut şi pe sub ochii lui Alex şi ai redactorilor. Scuze lui Alex şi cititorilor!