Doamna Nora Iuga (n.1931) nu vrea şi, sunt sigur de asta, nici nu ştie să îmbătrânească. Consider că ultimele sale volume se înscriu, aşa cum îmi place să spun, în categoria de LECTURI OBLIGATORII pentru toţi iubitorii de poezie şi, desigur, pentru orice poet care se ia în serios. Vă recomand, aşadar volumele, „Câinele e ud ca o salcie” (Editura Cartea Românească, 2013), „Petrecere la Montrouge” (Editura Cartea Românească, 2012), reeditarea „Autobuzul cu cocoşaţi” (Editura Charmides, 2010) şi „Fetiţa cu o mie de riduri” (Editura Cartea Românească, 2005). Pentru argumentare, am să-l citez pe Nichita Danilov: „Dacă în perioada anilor şaizeci sau poate chiar optzeci, Nora Iuga putea fi considerată o prezenţă discretă, astăzi literatura pe care o scrie trezeşte interesul unui cerc din ce în ce mai larg de cititori. Tinerii critici o curtează cu insistenţă iar tinerele poete se învârtesc în jurul ei ca nişte vestale. Fiecare nouă generaţie care apare pe scena noastră literară, în loc s-o împingă în penumbră, o scoate şi mai mult în bătaia reflectoarelor.”
Teda Peleş, Adrian Suciu şi Nora Iuga
Nora Iuga, născută 4 ianuarie 1931
„Câinele e ud ca o salcie”, ultimul volum de versuri al Norei Iuga
Coperta 4 a volumului „Câinele e ud ca o salcie”
„Autobuzul cu cocoşaţi, Editura Charmides, 2010
Coperta 4 a volumului, care este prefaţat de Octavian Soviany
Poem din volumul „Autobuzul cu cocoşaţi” (reeditare, Charmides, 2010)
„Fetiţa cu o mie de riduri”
Adi Pârvu 