Gellu Dorian (n. 1953) a debutat în anul 1972, în „România literară”, sub pseudonimul George Dor, cu sprijinul entuziast al lui Geo Dumitrescu. El este astăzi un poet întregit şi întregitor,cu o bio-bibliografie prodigioasă, premiat, tradus şi prezent în antologii de prestigiu, apărute în ţară şi în străinătate. Aici, eu vă ofer „Cartea singurătăţilor” (Editura Charmides, 2012), un volum în care (zice Al. Cistelecan!) „tema deprimării (fiziologice şi vitale) s-a interiorizat şi a corupt ritmul confesiunilor , transformându-le în monodii.” Materialul poetic al cărţii este distribuit în 5 planuri, plus o Addenda ludică, din care mă simt obligat să citez începutul poemului „Schiţă de istorie recentă a poeziei”: „Stau la masă singur şi-mi spun:/ în poezia română nu se mai poate bea nimic,/ a băut totul Muri şi acum chelnăriţele adună paharele,/ pe cele sparte le lipesc de pereţi,/ pe cele goale le umplu din nou,/ să mai beau ce-a mai rămas Ioanespop,/ la altă masă bea Vinicius din propriile-i lacrimi distilate/ în recipiente pe care le poartă prin târg umbra lui Nichita,/ iar câţiva lăutari ajung cu arcuşul pînă la urechile lor înserate/ ca nişte pâlnii/ sub ochii de sfinx ai lui Iova (…)”
„Cartea singurătăţilor” – un volum cu poeme ce exultă imaginativ (Al.Cistelecan)
Scurtă fişă bio-bibliografică
Gellu Dorian la Maratonul de poezie şi jazz (2012, cred…)
Un Blues de Gellu Dorian
Adi Pârvu 