Adrian Suciu: Viaţa fără urmări… blonde

Recunosc că, în nejustificata mea ignoranţă, numele lui Adrian Suciu nu-mi spunea mare lucru în iarna lui 2010, când, invitat de un cunoscut al poetului, am aterizat în Groapa de la Muzeul Literaturii, la lansarea volumului „Viaţa fără urmări” (Editura Brumar, 2010). Poezia pe care a citit-o m-a cucerit pe loc şi mi-am dorit să-l cunosc pe autor mai îndeaproape, să-i devin prieten. Eu, care nici nu debutasem încă în volum… Am stat, în seara aceea, la masă cu Lucian Vasilescu de care mă lega o veche camaraderie şi care mi-a zis, când am încercat să-i spun ceva despre manuscrisul meu: „Bătrâne, dă-mi să pun un cotor în bibliotecă şi atunci stăm de vorbă!” Ceea ce am şi făcut, anul următor! Dar să ne întoarcem la Adrian Suciu şi la cartea sa prefaţată de Daniel Cristea-Enache şi aflată „sub tălmăcirea grafică” a sculptorului Vlad Ciobanu. Ea se impune, cred, în primul rând prin răsturnarea lirică a oricăror convenţii, prin originalitatea unui soi de ironie tandră la adresa a tot şi a toate, prin trecerea firească prin mai multe registre lirice independente şi, totuşi, meşteşugit înlănţuite (volumul conţine 6 secţiuni distincte). Am să revin, curând la Adrian Suciu, cu ultimul său volum de versuri, „Mitologii amânate” şi, mai cu seamă, cu proza intitulată, voit şocant, „Un roman de rahat”.

Coperta 1 a volumului „Viaţa fără urmări”, Editura Brumar, 2010

Volumul este „în tălmăcirea grafică a lui Vlad Ciobanu”

Poem de Adrian Suciu, care se iubeşte chiar şi pe sine…

Dedicaţie, la prima întâlnire cu Adrian Suciu

Poetul, la o citire…

Adrian Suciu împreună cu Ion Mureşan şi Ioan Groşan

Adrian Suciu, mereu bine susţinut de Sindicatul Blondelor noastre!

Adrian Pârvu între Adrian Suciu şi Lucian Vasilescu, în toamna anului trecut (2013)

Publicitate