Iolanda Malamen (n. 1948) este o personalitate artistică stranie, complexă, controversată chiar. Poetă, prozatoare, pictoriţă dar şi redutabil cronicar de artă plastică, Iolanda Malamen este, înainte de orice, posesoarea unui capital de viaţă fabulos pe care a ştiut şi ştie mereu să-l investească în întreprinderi artistice profitabile. Vă recomand volumul de proză „Trilogia răului” (Editura Tracus Arte, 2010) care cuprinde trei texte distincte: Hoţii de mâncare (roman), Copilul turnător (roman) şi Grădina de chirpici (memorii). Iată ce spune autoarea despre primul roman al… trilogiei: „Hoţii de mâncare este inspirat de relatarea unui bolnav psihic care, sensibilizat de emisiunile televizate şi de articolele din presă cu privire la E-urile nocive din alimente, susţinea că a gândit şi chiar a condus o reţea de “stârpire” a lor. Am scris cartea pe scheletul poveştii, impresionată de zădărnicia acţiunii pe care o descria cu voluptate patetică. M-am slujit, cum era firesc, şi de propria ficţiune, dar câteva personaje sunt cele care populau istorisirea lui halucinantă.” Iar pentru că, uneori, se simte nevoia unui bonus, căutaţi şi citiţi volumul „Literatura e un om fără milă” – Iolanda Malamen în dialog cu Tudor Ţopa (Editura Tracus Arte, 2008!). Cartea include şi fotografii-document, parte din ele făcute de Tudor Jebeleanu.