Vă recomand, prieteni ai cuvântului şi ai sunetului două cărţi scrise de muzicianul şi profesorul Mircea Tiberian: „Cartea de muzică” (Editura Tracus Arte, 2008) şi „Sunetul de referinţă şi arca muzicii occidentale” (Editura Nemira, 2013). Cele două volume se adresează unui public mai larg decât practicanţilor sau teoreticienilor de muzică, Mircea Tiberian făcând o magistrală demonstraţie de interculturalitate prin abordarea unor subiecte aparent aride din unghiuri şi cu viziuni surprinzătoare. Nefiind nimic mai mult decât un ascultător de muzică bună (de orice gen), vă provoc cu două citate din Tiberian. Citatul 1: „La pian, mâna dreaptă, mai activă, acoperă în general domeniul melodiei, pe când mâna stângă, mai puţun mobilă, se ocupă de armonii. Un fel de realţie între Ulise călătorul (de la un sunet la altul) şi Penelopa care-l aşteaptă ţesând şi desfăcând pânza (de armonii), păstrând echilibrul în cetate pein apariţii atunci când este necesar.” (Cartea de muzică). Şi citatul 2: „Regele poate fi asemuit cu tonica, sunetul de referinţă care se mişcă arareori, dar a cărui pierdere definitivă înseamnă sfârşitul partidei. Regina ar fi melodia care se plimbă în toate direcţiile fără să ţină seama de numărul căsuţelor peste care trece. Ea e cea mai impetuoasă figură din perimetrul jocului, fiinmd în acelaşi timp ocrotitoare regelui şi a celorlalte piese, dar şi zâna sau vrăjitoarea, sursa combinaţiilor imprevizibile.” (Sunetul de referinţă, Capitolulu I – Muzica şi jocul de şah).