Dana Banu este un om luminos, care ştie să-şi trăiască viaţa la intensitate maximă, înconjurată de prieteni, de frumos, de armoniile sufletului în acord cu cele ale naturii. Fără să fim chiar prieteni, ne respectăm reciproc şi ne bucurăm (sper, tot reciproc) ori de câte ori ne revedem. I-am citit un singur volum de versuri („Cântecul samovarelor”, 2011) şi am ascultat-o recitând în câteva rânduri din ultimul său volum („şi lumea cinema paradis”, Editura Agol, 2013). Dana Banu scrie poezie la fel de natural cum respiră, cum bea o bere rece sau cum râde, scuturându-şi cozile strâns împletite. Poemele ei sunt ca ea: pline de bucuriile, tristeţile, realizările sau ratările unei vieţi trepidante, asumate. Am postat mai jos şi coperţile a 2 volume mai vechi („poezii din ţara lui elian” şi „Oraşul părăsit”), imagini puse la dispoziţie de autoare Citiţi Dana Banu şi veţi vedea lume cu alţi ochi!
„şi lumea cinema paradis” (Editura Agol, 2013), ultimul volum al Danei Banu
„Căntecul samovarelor” (2011), coperta 1 (grafică, Mugur Grosu)
„Căntecul samovarelor”, coperta 4 (parţial)
„poezii din ţara lui elian”
„Oraşul părăsit”
Dana Banu, la o recitare…
Cu Dana Banu, după o lectură la Cafeneaua Antique
Dedicaţie pe volumul „Cîntecul samovarelor”
Adi Pârvu 