Alexandru Muşina (1954 – 2013) a murit nedrept de tânăr, în vara anului trecut, la numai 59 de ani… Poet, prozator, eseist şi nu în ultimul rând un îndrăgit profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Braşov, Alexandru Muşina a apucat să primească, pe patul de spital, din mâna editorului Ion Cristescu volumul antologic „Lucrurile pe care le-am văzut” (Editura Tracus Arte, 2013), o carte de poezie care adună între coperţile ei volumele publicate între anii 1979 – 1986, şi care trebuie citită pentru valoarea ei incontestabilă. Vă recomand, de asemena, romanul „Nepotul lui Dracula” (Editura Aula, 2012), o proză despre mediul universitar în care Muşina a făcut înaltă performanţă.

Volumul de versuri „Lucrurile pe care le-am văzut”, 2013, primul din seria „Antologia” editată la Tracus Arte