Păi da, în treapădul bicisnic al zilelor pe care te trăim, uităm prea de multe ori să facem gesturile cuvenite la vremea lor! Poetul, criticul, eseistul şi teoriticianul literar Gheorghe Grigurcu a împlinit, pe 16 Aprilie, 78 de ani şi a serbat, de Sfântul Gheorghe, ziua numelui. Cu plecăciune şi cu de neiertat întârziere îi urez „La mulţi ani, sănătate şi multe zile luminoase de aici înainte!„ Retras de ani de zile la Târgu Jiu, Maestrul Gheorghe Grigurcu îşi scrie cărţile, cronicile, comentariile la umbra alungită şi sfântă a Coloanei Infinitului. Se deplasează rar din oraş, dar, cu ritmiocitate de metronom, de ani de zile este prezent la Sighetu Marmaţiei, acolo unde prezidează, cu autoritate şi prestanţă intelectuală Juriul ce decernează Premiile Festivalului Internaţional de Poezie cu cea mai lungă activitate neîntreruptă din ţară (anul trecut a sărbătorit 40 de ani de existenţă!). Acolo l-am şi cunoscut, în anul 2011, când mi-a acordat Premiul de debut (pentru volumul „Poetul, vărul şi poporul”, prima mea carte, editată la vârsta de 59 de ani!). Anul următor, Domnul Grigurcu a adus la Sighet noul său volum de versuri, „Ilustrate din amarul târg” (Editura LIMES, 2012) şi ni l-a oferit cu generozitate. O carte rafinat distilată, pe care o recitesc din când în când cu aceeaşi difuză şi binecuvântată bucurie. Şi pe care, iată, v-o recomand, ca pe un adevărat manual de poezie absolută. Încă o dată, La mulţi ani, Maestre!

La masa Juriului de la Festivalul Internaţional de Poezie Sighetu Marmaţiei, 2011 (alături de poetul Gheorghe Pârşa)