Mircea Vulcănescu (1904 – 1952), o minte strălucită dublată de o conştiinţă curată ca lacrima, a fost una dintre victimele tragice ale comunismului în România. În perioada celui de-al doilea Război Mondial a fost desemnat să se ocupe cu gestiune financiară a ţării (subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe, perioada ianuarie 1941 – august 1944, în guvernul Mareşal Ion Antonescu). Într-o mascaradă de proces a fost judecat şi condamnat la 8 ani de temniţă grea. A murit în închisoarea Aiud, în 1952 – anul naşterii mele. Cartea pe care v-o recomand, „Mircea Vulcănescu – Ultimul cuvânt” (Editura Humanitas, 1992), conţine 2 texte distincte, redactate şi citite de marele intelectual român în apărarea sa, în faţa Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIIi. şi a IX-a Criminală. Ele au fost tipărite pentru prima oară la Paris (în 1983) de Virgil Ierunca în „Ethos” şi, după 1989 în revista timişoreană „Orizont” (nr.4-15, 26 ianuarie-13 aprilie 1990). Ambele texte sunt (mai cu seamă pentru cei tineri) lecţii impecabile de bărbăţie, moralitate, rigurozitate şi mândrie naţională. Fac, de asemenea, precizarea necesară că postarea este dispusă pe acest blog la categoria CĂRŢILE MELE, unde veţi găsi, se înţelege, nu doar cărţile scrise de mine ci, mai ales, cărţile dragi sufletului meu!
Coperta 1 a volumului apărut la Humanitas în 1992!
Coperta 4 (fragment) conţinând parte din Curriculum vitae Mircea Vulcănescu
Prima publicare a textelor: „Ethos”, Paris-1983, sub coordonarea lui Virgil Ierunca
Mircea Vulcănescu, poză de tinereţe
Adi Pârvu 
As avea nevoie de citeva pagini dintr-o carte.
Mircea Vulcanescu – Ultimul cuvint, ed Humanitas, 1992, editie ingrijita de Marin Diaconu.
Este vorba de paginile 66-67 si 126-127.
Am gasit cartea pe scribd, am inceput sa o corectez pentru un format electronic, dar lipsesc paginile astea.
Paginile pot fi in orice format. Mi le puteti trimite chiar si in format jpg, adica niste fotografii facute cu un telefon.
Multumesc anticipat