„Petru Popescu prins în istorie”

“Petru Popescu prins în istorie” (Editura Muzeul Literaturii Române, 2013) este un volum aşezat la graniţa dintre bigrafie şi viziune critică, semnat de Dinu Bălan. Autorul, profesor la liceul din Huedin, a avut inteligenţa şi tenacitatea de a lua legătura cu Petru Popescu, de a-i expune scriitorului proiectul său şi de a-l convinge să-i acorde încrederea şi asistenţa necesare. Au urmat trei ani de “studiu şi salahorie literară” (cum spune Constantin Cubleşan în Prefaţa volumului) iar rezultatul este această carte care dovedeşte, în cele din urmă, că Dinu Bălan este (“un împătimit cercetător literar, ca şi un bun comentator, în perspectivă critică a operei scriitorului Petru Popescu”). Romanele lui Petru Popescu au avut un enorm succes de critică şi de public în anii ’70. Plecarea sa din ţară (surprinzătoare pentru toată lumea) a fost urmată de intoxicarea mediilor culturale cu zvonuri toxice, subversive. Cărţile i-au fost retrase din circulaţie şi asupra numelui său s-a aşternut o severă tăcere instituţională. Cu toate astea, generaţia mea nu a uitat, şi nu va uita titluri precum “Prins”, Dulce ca mierea e glonţul patriei”, Sfârşitul bahic”, Să creşti într-un an cât alţii într-o zi” sau “Copiii Domnului”. Am fost prezent, toamna trecută, la lansarea cărţii lui Dinu Bălan, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române. Desigur, invitat de onoare, Petru Popescu, la aproape 70 de ani debordând de o vitalitate tonică, a vorbit despre cărţile sale, despre exilul şi cariera de dincolo de Ocean, despre mult speculata relaţie cu Zoe Ceauşescu (şi, de fapt, cu întreaga familie Ceauşescu!), despre proiecte de viitor, pe scurt, despre viaţa şi opera sa. De altfel, Petru Popescu vede cariera sa de scriitor ca pe o “aventură biografică” sau ca pe o “lărgire a destinului”. La sfârşitul conferinţei m-am apropiat de Petru Popescu ţinând în mână prima ediţie a romanului “Dulce ca mierea e glonţul patriei” (Editura Cartea Românescă, 1971) şi,arătându-i-o, i-am spus: “Domnule Petru Popescu, această carte, alături de alte câteva, m-a determinat, la vârsta de 19 ani, să mă fac scriitor”. L–a emoţionat vizibil afirmaţia mea sinceră şi adevărată (am martori!) şi, cu mâna tremurândă, mi-a luat cartea şi mi-a scris următoarea dedicaţie: „Lui Adrian Pârvu, e greu să egalezi acest compliment. Sper să vă citesc curând! Cu căldură, …”. Pe scurt, cartea pe care o recomand aici este un instrument folositor atât pentru cei care ştiu cine este Petru Popescu în literatura română, dar mai cu seamă pentru aceia ce vor să-i descopere cărţile scrise dincoace sau dincolo de Atlantic.