Parodiez una din poeziile celebre ale lui Mircea Dinescu, scrisă în vremea când credeam (şi el, şi noi!) că va ajunge Marele Poet al generaţiei sale. N-a ajuns. Pe noi ne-a dezamăgit, pe el s-a amăgit. Postez această parodie azi, în Noaptea Învierii, cu gândul înfrigurat la proţapul în care Bucătarul Mircea Dinescu frige, probabil, un viţel în care-a băgat un miel, în care-a băgat o gâscă, în care-a băgat un crap, în care-a băgat ultimul său volum, să se facă toate scrum! Iată, mai întâi, poemul original:

Sunt tânăr, Doamnă

Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carnea-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape încă în pielea mea de tigru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piuretă.

Sunt tânăr, Doamnă, înca aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând printr-însa bunicile şi unchii.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu îşi ascute gheara
deşi arcaşi ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!

Şi acum, parodia:

Nu mai sunt tânăr, Doamnă

Adrian Pârvu, după Mircea Dinescu

Nu mai sunt tânăr, Doamnă, şpriţul mă ia de prost
şi ochiul sclav îmi cară doar saramuri prin sânge,
cum aş putea întoarce poetul care-am fost,
plecat din Slobozia spre Vântu-nchis, ce plânge.

Nu mai sunt tânăr, Doamnă, nu mă mai îndestul
m-au nebunit durerea, lipsa de echilibru:
Realitatea-n bulgări dac-aş mânca, sătul,
aş toarce ca motanul cel decăzut din tigru.

Nu mai sunt tânăr, Doamnă, nici tânăr, nici frumos
sug lapte-praf cu vodcă din sfârcuri de cometă
să-mi crească via-n soare şi rasa merinos,
şi Stelian Tănase, în strânsă piruetă.

Nu mai sunt tânăr, Doamnă, gioalele nu mă ţin,
am dat destul din coate, mi-am julit genunchii,
miros a putrezire, numele meu e vin:
am pus pe etichetă mătuşile şi unchii.

Nu mai sunt tânăr, Doamnă, să mor dacă te cred
când zici că marinarul nu bea decât chefir,
deşi arcaşii ceţii la whisky se reped,
nu mai sunt tânăr, Doamnă, nu mai sunt. Hai sictir!