Radu Aldulescu (n.1954) nu mai are nevoie, vor spune cârcotaşii, de nicio recomandare. Şi totuşi… Cunoscându-l destul de bine pe prozator, mai cu seamă din lectura tuturor cărţilor sale şi abia apoi din rarele şi fugarele întâlniri şi schimburi de vorbe, pot spune că o parte din publicul său a rămas, din păcate, la primele lui cărţi (“Sonată pentru acordeon”- 1993, Editura Albatros şi “Amantul colivăresei”- 1996, Editura Nemira), cele care i-au adus rapid notorietatea şi chiar consacrarea. Personaliate puternică şi complex, Radu Aldulescu a captat foarte mulţi admiratori dar şi suficienţi inamici, forţa vitală a prozei sale producând, aşa cum se întâmplă numai la marii creatori, reacţii diverse şi chiar adverse. Recomand ultimul său roman, “Cronicile Genocidului” (Editura Cartea Românească, 2012) – volum pentru care autorul a primit cel mai… bănos premiu literar din România (Premiul “Augustin Frăţilă” – 10.000 de euro) şi “Ana Maria şi îngerii” (Editura Cartea Românească, 2011) – un roman scris “cu materialul clientului”, adică după o poveste adevărată! Mai adaug doar rândurile elocvente pe care Şerban Tomşa le-a scris despre prozator: „Radu Aldulescu e unul dintre puținii noștri prozatori născuți și nu făcuți. Scrie proza așa cum respiră, o proză bolovănoasă, gâfâită uneori, cinică și tulburătoare în același timp. Poate să nu-ți placă, dar e imposibil să nu-i admiri forța cu care descrie o lume de pe care Dumnezeu și-a luat mâna.“
Romanul „Cronicile genocidului” i-a adus prozatorului Premiul „Augustin Frăţilă” în valoare de 10.000 de euro
„Îngerul încălecat”, Editura Cartea Românească, 2011
„Ana Maria şi îngerii”, carte scrisă „cu materialul clientului” adică, după o poveste reală
Aprilie 2014, pe terasa cafeneleio „La Muzeu”, alături de prietenul său, poetul Mircea Bârsilă
Adi Pârvu 