Ion Mureşan şi povestea primei mele parodii

Când Ion Mureşan a publicat “cartea Alcool” (Editura Charmides, 2010) un cor de entuziaşti a început să laude volumul, considendu-l (pe bună dreptate!) un eveniment editorial important. După vreun an, pe vremea când lucram la propriul meu volum de debut (“Poetul vărul şi poporul” – Editura Tracus Arte, 2011), am cumpărat şi eu cartea lui Mureşan şi am citit-o pe nerăsuflate. Da, Mury era bun, foarte bun, enervant de bun! M-am pus într-o seară la masă şi am scris o parodie la Poemul Alcoolicilor, care deschide volumul. Către toamna lui 2011 aflu că Mureşan vine în Bucureşti, aşa că printez parodia şi umblu cu hârţoaga la mine câteva zile, până îl prin pe poet la Cafeneaua “La Muzeu”, pe terasă şi pe… palincă. Lume multă, gălăgie, atmosferă efervescentă. Groşan mă prezintă, îmi fac curaj şi-i dau parodia. Evident, Mureşan o vâră într-unul din buzunarele sacoului şi uită de ea şi de mine în secunda 2! Aveam să constat însă foarte repede că norocul meu va fi, încă o dată, femeia ardeleană! Văzându-l ajuns acasă, doamna Mureşan, grijulie, îi ia la întors pe dos buzunarele şi dă peste parodie. O citesc amândoi, se sparg de râs şi încep cercetările. Cine-i ăsta, Adrian Pârvu, de unde-a apărut, cum a ajuns hârtia în sacoul meu? Evident, lucrurile se lămuresc repede, din două telefoane. Parodia va fi publicată ulterior în Revista “Luceafărul de dimineaţă”, la iniţiativa lui Horia Gârbea şi va avea un succes ce m-a determinat să… recidivez. Aşa a apărut şi pe acest blog rubric PARODIILE MELE. Am postat mai jos poemul lui Ion Mureşan (scanat, mi-a fost lene să-l culeg!) şi, desigur, parodia mea. Lectură plăcută vă doresc!

Poemul abstinenţilor

Adrian Pârvu – Ion Mureşan

Vai, pârdalnicii, vai, nepricopsiţii abstinenţi,
cum le spune toată lumea numai vorbe bune!
Dar mai ales, mai ales dimineaţa, când trec băţoşi
pe lângă noi, beţivii,
şi uneori ne pun piedică şi ne privesc ca nişte majuscule
scrise de şcolari prea sârguincioşi.
Numai Dumnezeu, orbit de ură,
îndepărtează crâşmele de ei,
căci pentru el e uşor, ca pentru un copil
care aprinde casa jucându-se cu o cutie de chibrituri. Şi
odată ajunşi la capătul străzii, aproape de colţ,
unde înainte era un Plafar, ţup!, ca un şobolan,
le taie calea o terasă şi îi opreşte pe loc.
Atunci o sclipire drăcească le apare în ochi
şi transpiraţia li se usucă pe şira spinării.

Şi până la amiază oraşu-i ca mlaştina îngheţată.
Până la amiază de trei ori se face iarnă,
de trei ori viscoleşte,
de trei ori mor păsările călătoare care au uitat
să plece în ţările calde.
Iar ei tac, nu scot o vorbă despre viaţă. Despre viaţă,
aşa, în general, chiar şi abstinenţii mai tineri tac
înfriguraţi, însinguraţi.
şi chiar dacă nu scot o vorbă
nu-i din cauză că nu ar avea idei teribil de profunde,
ci pentru că sunt incapabili să
spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar, Dumnezeu, în marea Lui indiferenţă, se opreşte aici!
Ar putea face cu degetul o gaură în peretele Iadului
şi să-i invite pe abstinenţi să privească.
(O, unde s-a mai pomenit atâta umilinţă pe capul unui singur om!)
Şi chiar dacă din cauza rigidităţii nu reuşesc să vadă
decât un singur cazan cu smoală,
tot li se face rău.
Până când vorbeşte unul şi strică totul. Şi zice:
“În curând, în curând va veni vremea
să bem o votcă, o bere, un şpriţ,
atunci ne vom matoli şi vom afla împăcare multă!”
Atunci, unul după altul se aşează la mese,
îşi ling buzele uscate
şi nu le este pic de ruşine.

Cu Ion Mureşan, la Ziua Ionilor, în ianuarie 2012

Poemul alcoolicilor, scanat (pag 1)

Poemul alcoolicilor scanat, pag 2

Coperta volumului „cartea Alcool”

Publicitate