Coperta volumuui „Ţara bolnavă”
Am făcut armata cu Ioan Viştea, adică perioada de instrucţie (cea mai grea) la Măgurele, în corturi militare. Ziua ne alergau sergenţii ca pe hoţii de cai, dar nopţile erau ale noastre. Vorbeam ore întregi despre cărţi, poezie, literatură. Scriam versuri şi ni le citeam, critic, unul altuia. Eram siguri, dar absolut siguri că n-aveam încotro şi nu vom putea deveni altceva decât scriitori… Asta se întâmpla prin 1972. Apoi, perversă, viaţa ne-a despărţit vreo 20 de ani. Ne-am revăzut după revoluţie (1992, cred) în redacţia revistei Caţavencu unde Viştea a venit cu Neculai Constantin Munteanu care dorea să ne cunoască. Şi încă o data ne-am pierdut urma, pentru alţi 20 de ani. În 2012, pe treptele de la Uniunea Scriitorilor Horia Gârbea încerca, timid, să ne prezinte. De atunci ţinem legătura, măcar telefonic sau… electronic. Mi-a făcut bucuria să mă invite să vorbesc la lansarea simultană a ultimelor sale cărţi (“Pe unde scot cămaşa”, versuri şi “Varză de Bruxelles”, publicistică – ambele la Editura Tracus Arte). Acum am plăcerea să anunţ că Ioan Viştea pregăteşte o Antologie lirică. Volumul se va numi “Ţara bolnavă” şi va apare la Editura “eLiteratura”. Desigur, voi fi prezent şi vă voi invita pe toţi la lansarea oficială.
Câteva din cărţile publicate până acum de Ioan Viştea
Aşa arătam când ne-am cunoscut. Cred că este poza de la depunerea jurmântului…
Dedicaţie de pe volumul „Insectarul portocaliu” – cea mai tare carte anti-băsistă şi anti-pedelistă care s-a publicat în Românica…
Un poem scris la „botul calului”, cu halbele pe masa de la cafeneaua „La Muzeu”.
Adi Pârvu 