Vine omu’ la tine la masă, te salută cu toată cordialitatea (unii se apleacă să te pupe pe creştet – asta chiar că-i prea mult!) şi-ţi întinde o cărticică. Foarte bine, nimic rău nu se poate-ntâpla, zici şi tu, acolo, două-trei vorbe de mulţumire şi respect reciproc, îi urezi succes în viaţa sexuală şi-ţi vezi de treabă. Berea curge cu debit constant, ducând la vale aluviunile zilei. Cartea, fără să aibă nici cea mai mică vină, stă aparent liniştită printre hârţoage, în geanta format A4 pe care ai dat o grămadă de bani la Milano, cam cât pentru o pereche de pantofi Batta. După ceva vreme, într-o altă seară, ea iese la iveală prin sufragerie şi, pentru că nu ai altceva mai bun de făcut, o deschizi să primeşti lumina tiparului. Citeşti la întâmplare, poemul “Moartea”: Per-/ tuu/ gravida-/ lăuză. O.K. Încă o încercare. Poemul “Unul dintre voi mă va vinde”: Mă-/ tăniile/ sună/ ca zarurile. Ultima încercare, tot la nimereală. Poemul “Moartea livrescă”: Viermele/ febril /al interioarelor Vermeer. Gata! Oricine e liber să scrie şi să publice versuri. Dar nu ne putem juca cu libertatea de a le şi citi. Îl felicit pe colegul George Bocşa pentru strădania de a scoate un volum bilingv (traducere în italiană de Geo Vasile), îi mulţumesc pentru dedicaţia măgulitoare dar îl asigur că, deşi trăim în acelaş mileniu, nu suntem câtuşi de puţin contemporani…
