Florin Iaru cu povestirile unui poet neschimbat

Rebelul Florin Iaru (n. 1954, Bucureşti), unul dintre muschetarii (eu aş zice că D’Artagnan, celorlalţi trei – adică Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Nino Stratan găsiţi-le voi correspondent) care atacau cu spada talentului nonşalant în mână poezia prin anii opzeci, ne livrează un volum de proză scurtă exemplar. Unii vor spune că “Povestiri cu final schimbat” (Editura ART, http://www.editura-art.ro/, ISBN 2013, dar apărut anul acesta) poate fi manualul celor ce audiază cursurile lui Iaru de Creative Writing. Cunosctătorii vor spune că translaţia poetului către proză a reuşit spectaculos. Scriitorul Cristian Teodorescu afirmă că “Florin Iaru a început o nouă viaţă de când s-a apucat de proză”. Noi vom zice doar că multe din povestirile volumului sunt diamante impecabil şlefuite, prin care lumina cuvântului perfect aşezat în propoziţie sau în frază se descompune firesc, scoţând la iveală situaţii şi înţelesuri nebănuite. Mereu în mişcare, între redacţia “Caţavencii”, talk-show-uri politice, predarea sau preluarea copilului de la grădiniţă, cursuri de bună scriere şi, mai nou emisiunea (foarte bună, o recomand din toată inima, sâmbăta de la ora 17!) pe care o  produce şi moderează la TVR2 Florin Iaru nu are timp să îmbătrânească. Şi asta îi enervează pe mulţi, inclusiv pe mine! Pentru că nu-i deloc uşor să te schimbi mereu, rămânând – totuşi – neschimbat. Celor mai tinerei le mai spun că Florin Iaru a publicat (după ştiinţa mea!) următoarele volume de versuri: “Cântece de trecut strada” (1981), “Aer cu diamante” (1982), “La cea mai înaltă ficţiune” (1984), “Înnebunesc şi-mi pare rău” (1990) şi “Fraier de Bucureşti” (2011).

Coprta volumului, grafica Alexandru Daş

Autograf fără de care nu se poate…

Toamna târzie a lui 2013, Florin Iaru cu Marian Drăghici şi Ioan Buduca pe terasa cafenelei „La Muzeu”

Tot toamna anului trecut, la vernisajul expoziţie lui Mirica Dumitrescu, un Iaru nedumerit de ce citeşte prin unele cărţi…

Publicitate