Poetul Paul Vinicius face parte din categoria luminată de creatori care ştiu să-şi trăiască viaţa cu maximă intensitate şi să extragă din fiecare clipă seva versului inimitabil. Şi el (ca alţi câţiva) a avut o lungă perioadă în care n-a publicat niciun volum, trimiţând numai sporadic poemele sale brutal-delicate spre paginile revistelor literare. Om al asfaltului încins, al nopţilor pierdute, al iubirilor profunde sau doar experimentale, al băuturii vârtoase şi al muzichiei de bună calitate, Paul Vinicius a reluat “lupta cu îngerul” cu două volume remarcabile: “Liniştea de dinainte liniştei” (2011) şi “Kemada” (2012), ambele apărute la Editura Tracus Arte. Cum era de aşteptat, ambele cărţi au atras imediat atenţia criticii, care s-a grăbit să salute entuziast întoarcerea… fiului risipitor. Fiind un prieten apropiat, ştiu că are pregătite pentru tipar încă două volume, că va lansa anul acesta cărţi traduse în spaniolă şi franceză, că are câteva proiecte foarte ambiţioase. Dar nu vreau să spun mai mult despre viitor, pentru că vă pregătesc un interviu cocktail Molotov. Vă invit, până atunci să-i citiţi cărţile şi să-l urmăriţi pe contul de Facebook, unde este extrem de active, mai cu seamă pe timpul nopţii.
Un volum care a neliniştit multă lume… Coperta de Tudor Jebeleanu
Coperta 1 de la Kemada, grafică de Mihai Zgondoiu
Coperta 2 de la Kemada, o poză de tinereţe…
Păi se putea fără o dedicaţie bine simţită?
Poemul care dă titlul volumului
Paul Vinicius şi bunul său prieten Dan Iancu, în toamna trecută la Sighet
Şi jumătate de portrec, că-mi place mie!
Adi Pârvu 