Pentru cei care intră în Cafeneaua “La Muzeu”, pe terasă (vara) sau în… groapă (iarna) este familiară figura unui bărbat masiv, ras în cap, fumând ţigări de foi, trabuc sau pipă şi având uneori pe masă un “deget” de whisky de bună calitate. Singur la primele ore ale zilei, având alături o mapă cu manuscrise şi un teanc de ziare. Către prânz şi spre orele după-amiezii, înconjurat de prieteni aleşi pe sprânceană, uneori expansiv şi tandru, alteori ciufut şi burzuluit pe lume, Eugen Suciu ştie mereu să-şi trăiască bucuria simplă a unei celebrităţi aproape anonime…
Poetul Eugen Suciu (n. 1952) este greu de trimis într-un curent literar. După vârstă şi anul debutului în volum poate fi considerat optzecist. Poetica lui foarte personală, precum şi faptul că nu şi-a asociat niciodată numele cu vreo grupare literară (declarată sau post-declarată!) îl singularizează. Mai bine aşa: singur şi valoros… Pentru că despre valoarea poeziei sale nu ştiu a exista dubii!
Eugen Suciu nu a publicat nicio carte vreme îndelungată (cam trei decenii, după ştiinţa mea!). Şi iată, pentru cei care au avut răbdare să-l aştepte, el s-a întors în casa Poeziei, adică acolo de unde n-a plecat, de fapt, niciodată. În 2011 a dat la tipar (Editura Cartea Românească) poemul-volum “Motanul” tradus în germană (Gerhardt Csejka), engleză (Florin Bican) şi franceză (Dinu Flămând şi, o a doua variantă, Mihai Şora). O carte magistral ilustrată cu una din celebrele sculpturi în lemn ale lui Mircia Dumitrescu. Apoi, în 2012, la Editura SemnE a reeditat “Bucuria Anonimatului”, volumul său de debut. În sfârşit, cu numai câteva săptămâni în urmă, Editura Tracus Arte a tipărit volumul “Ţeasta”, carte ce urmează a fi lansată oficial în această primăvară. Despre acest ultim volum revin cu informaţii suplimentare şi inedite!
Adi Pârvu 